duminică, 28 septembrie 2014

PALMA


Românii se uită cu mare plăcere la telenovele turceşti. Nimic rău. E un mod de a înţelege o societate cu toate cutumele ei. Există în atitudinea personajelor un gest care m-a intrigat, m-a revoltat şi apoi m-a pus pe gânduri. PALMA. Turcul pălmuieşte foarte repede şi foarte uşor. M-am întrebat dacă nu cumva este un mod de viaţă la ei. Şi am găsit răspunsul. Îl ofer şi celor care citesc blogul meu pentru a înţelege. 
sursa foto

Pe THE HUFFINGTON POST mi-a atras atenţia un articol scris de Elif Shafak, scriitoare turcă şi care se numeşte, în adaptarea mea: “ PALMA LUI ERDOGAN PE FAŢA TURCILOR” . Articolul său a fost preluat şi de publicaţia the Guardian.
Elif Shafak se concentrează pe evenimentele car au avut loc recent în Turcia, accidentul minier din Soma, moartea celor 300 de ortaci şi de ceea ce a urmat după. Adică despre agresiunea pe care premierul turc Recep Tayyip Erdogan a avut-o la adresa celor care au îndrăznit să-l judece pentru lipsa măsurilor de protecţie pentru lucrătorii din mină şi la modul cum autorităţile au acţionat pentru salvarea victimelor. Refugiat într-un supermarket, de teama protestatarilor, premierul a găsit de cuviinţă să-l pălmuiască pe Taner Kuruca, bărbatul care spune că se afla în magazin la acel moment. Acesta şi-a cam schimbat declaraţiile despre acest eveniment de teama a ceea ce ar putea avea loc asupra sa. Taner Kuruca spune că în momentul în care gărzile de corp au început să împingă oamenii, premierul i-a tras o palmă pur şi simplu, de furia mulţimii. Până şi avocaţii lui Erdogan par să aibă versiuni diferite despre acest incident, care nu a fost singular. Yusuf Yerkel , un consilier apropiat de primul-ministru, a fost filmat lovind un protestatar . Mai târziu, Yerkel emis o declarație spunând " că nu fost capabil să rămână calm din cauza provocărilor, insultelor și atacurilor la care a fost supus . "
Scriitoarea arată că într-o ţară normală gestul premierului ar fi creat mari probleme întregului guvern. Dar nu în Turcia. Şi ajungem acolo unde doream. În această ţară a pălmui pe cineva este un gest firesc, normal şi moştenit de-a lungul timpului. Elif Shafak spune că există o educaţie în acset sens în famiiile tradiţionale din Turcia: părinţii îşi pălmuiesc copiii, soţul dă cu uşurinţă o palmă soţiei, în magazine, la restaurant, în familie, la şcoală, pe stradă, oriunde , oricine şi oricând nu există limite pentru a pălmui. Iar „ scuza de aur” cum o numeşte autoarea este : am fost provocat, au fost aduse prejudicii onoarei mele, m-a supărat….
„PALMA FACE PARTE DIN CULTURA NOASTRĂ. O naţiune întreagă este pălmuită de politicienii ei, Statul are toată puterea în Turcia . Cetățenii nu . Noi, ca națiune suntem folosiţi pentru a fi pălmuiţi de către cei puternici . În familie, în școală , în armată , în stradă , în supermarket . . . palma este peste tot . Și, după cum ultimele zile arată , masculinitate turcă este mult prea ușor de provocat „spune Elif Shafak.
Şi când mă gândesc că turcii au stat aici, la noi 400 de ani. !
(Adaptare după THE HUFFINGTON POST )
 




PALATUL PURICILOR








 

La editura Polirom a apărut volumul " Palatul Puricilor" scris de  Elif Shafak, autoarea bestsellerului internaţional Bastarda Istanbulului.
Elif Shafak este  unul dintre numele importante ale literaturii turce. S-a născut în Franşa în 1971, a studiat relaţii înternaţionale la Middle East Technical University din Ankara şi indiferent că sunt scrise în turcă sau în engleză, romanele sale se bucură de un mare succes international.
De exemplu despre “ Palatul Puricilor”, publicaţia The Independent scrie că “…este începutul unei călătorii neobosite, uneori amuzante, alteori amestecând farsa cu pasiunea, în trecutul Turciei.” La noi, la editura Polirom au mai apărut La Editura Polirom au mai aparut: Bastarda Istanbulului (2007, 2012, 2013), Sfintul nebuniilor incipiente (2009), Lapte negru (2012) si Onoare (2013).
În luna mai 2014, eu am publicat un articol al autoarei Elif Shafak, intitulat” Palma”
Îl republic cu această ocazie, pentru că vă îndemn să o citiţi pe Elif Shafak.
 Eu personal îi urmăresc articolele şi cărţile.


 




VORBE NU CUVINTE.



Politicieni folosec vorbe şi de foarte puţine ori cuvinte. Când totuşi se întâmplă aşa ceva sigur  acele cuvinte nu le aparţin, ci sunt mai degrabă aglomerări de fraze într-un discurs electoral scris de un copywriter din stafful candidatului. Construcţia discusului este pe “mobilizarea electoratului” pe captarea dezamăgiţilor de actuala putere, indifierent care este ea şi mai ales de “prindere” a nehotărâţilor pe care se bate toată lumea. Până aici nimic grav. 

sursa foto:   


Aşa că se apasă pe butonul de sloganuri, lozinci, ….vorbe care de 25 de ani  rămân goale de conţinut pentru că ele nu ajung şi la fapte.
 Candidatul joacă prost personajul “providenţialul, salvatorul” iar la “aria sincerităţii” devine chiar cabotin.
Şi acum să exemplificăm.
Dl Klaus Iohannis, candidatul ACL( PNL-PDL) şi-a lansat candidatura. Am ales câteva cuvinte din discursul său.
batalie
În  primul rând nici un candidat din România nu are percepţia COMPETIŢIEI electorale. Toţi fie că sunt de stânga sau de dreapta vorbesc  despre luptă, despre o bătălie, adică de un război. Spiritul competiţional la noi nu există şi cred că acesta este unul dintre multele aspect ale politicii româneşti, de nivelul încă empiric, pe care îl avem , alegători sau candidaţi.
viziunea mea este viziunea voastra, iar victoria mea va fi victoria voastra.
Oare dl candidat Iohannis nu ştie că tocmai acesta este punctul slab al nostru, în general: lipsa de viziune? Tinerii care acum merg la vot pentru prima data, cei care nu au fost capabili să  promoveze bacalaureatul, nu au ei înşişi o viziune despre propria lor viaţă, dar despre politică şi programe .
Populaţia din rural, mare foarte mare la număr care se zbate între analfabetism şi sărăcie, stă la marginea drumului şi discută despre viziune?
Sau aşteaptă mai degrabă, aşa cum a fost învăţată de 25 de ani “ mica atenţie” electorală.
România de la oraş nu discută despre viziune, ci despre cea ce are nevoie imediată: locuri de muncă, o stabilitate şi predictibilitate economică.
Mica Românie din sistemul privat  are o viziune. Dar pe ea nu o întreabă nimeni nimic, sau în cel mai fericit caz se mimează o atenţie adresată ei doar  ocazionată de electorale.
Aşa dar la care viziune face referire domnul Iohannis_
A venit vremea faptelor
Mesajele propagandistice, din alte vremuri tot aşa sunau: despre vremea faptelor. Iar istoria României începând cu anii 45 este plină de fapte.
Va vorbesc voua, celor mai tineri, si va spun, voi sunteti viitorul pentru care trebuie sa construim Romania lucrului bine facut.
Timp de 45 de ani în România s-a vorbit despre “ construirea viitorului”. Nu vreau să îmi construiască nimeni viitorul, dar vreau să am o ţară unde să îmi pot proiecta viitorul şi să ştiu că am ….un viitor.
Nu vreau ca generati voastra, a celor de 30, 40, 45 de ani, sa fie inca o generatie de sacrificiu.
Dl Iohannis aceste generaţii sunt deja sacrificate. Atât timp cât tinerii pleacă din ţară, chiar mulţumind Divinităţii că au scăpat de aici, atât timp cât cei care au acum 45 de ani  se tem că mai au foarte puţin în faţă pentru a mai construi ceva, dl Iohannis, poate că nu ştiţi sau  nu v-a spus nimeni: toţi suntem generaţii de sacrificiu.
Romania lucrului bine facut.
Mă tem din ce în ce mai mult de cei care vorbesc despre “ lucrul bine făcut”.
În România  trebuie să ne punem în starea de “ a face”
Aşa dar, din păcate cu un astfel de discurs propagandistic revoltător pentru un candidat de dreapta, plin de vorbe,  dar fără cuvinte, pe mine nu o să mă aveţi ca votant.
Dar vă propun în articolul următor o foarte scurtă analiză a unui text postat de ex preşedintele Franţei Nicoas Sarkozy, odată cu revenirea sa în viaţa politică .