duminică, 21 decembrie 2014

IMAGINI DINTR-O ALTĂ LUME



Pentru  mine era foarte clar. Căutam orice mijloc, orice ocazie pentru a evada din România. Pe 6 decembrie 1989  împlinisem 22 de ani. Perspectiva de a trăi o viaţă în acea Românie mă panica, mă dispera. Nu mă vedeam membră de partid, nici la şedinţele de partid şi nici la defilări de 23 august. Primul semn că Dumnezeu mă ajuta  a fost pe  6 august 1989. Eram pe litoral, în concediu căci eram o tânără angajată desenator tehnic la un institut de cercetări , eşuasem în încercările mele de a intra la Universitate şi sincer vorbind mă simţeam mult mai fericită câştigându-mi salariul. Eram „ pe picioarele mele”. Aşa că am plecat  pe litoral, în inconştienţa mea, mă gândeam că poate reuşeam să ajung pe un vapor. Zilnic îmi făceam tot felul de scenarii. Era planul meu secret, pe care doar Meme, draga mea bunică îl ştia, dar care a plecat cu el dincolo, pe 27 martie 1989. Ştia că vreau să fug din ţară şi mă încuraja. Pe 6 august am avut un accident pe plajă, un tânăr a intrat pur şi simplu cu bicicleta în picioarele mele….şi astfel am ajuns la spitalul din Mangalia, operată…dar dincolo de orice durere eram fericită. De ce? Pe 23 august urma să particip la defilarea de groază, de care nu ştiam cum să scap. Dar m-a scăpat Divinitatea.  Am revenit la Bucureşti, m-am dus la muncă, târând după mine piciorul operat şi l-am anunţat pe şeful meu că nu pot să merg la  defilare. Sigur că în cel mai scurt timp m-am  trezit cu doi tovarăşi care pur si simplu m-au pus să le arăt piciorul, operaţia tot… Şi le-am arătat. S-au convins că nu era o făcătură şi m-au lăsat în pace. I-am mulţumit lui Dumnezeu deşi aveam dureri mari  şi un picior cât şapte la un loc. Dar nu mai conta. Puteam să gândesc mai departe la planul meu. Toamna lui 89 cu tot cu congres a trecut atât de greu şi nimic nu mi se lega. Am renunţat la orice pregătire pentru facultate şi pândeam ca pisica o ocazie să o tai de aici, pe orice cale. În decembrie 89, pe data de 21 mă duceam la spitalul de Oftalmologie, la un tratament pe care îl urmam pentru o infecţie ciudată, oculară. Eram cu un ochi acoperit, nu vedeam mai nimic, am ieşit din spital după tratament când aveam o durere de cap uriaşă şi ameţeam puternic. Când am ieşit în stradă am simţit că eram într-o altă lume. Oamenii alergau speriaţi, tablourile cu Ceauşescu erau pe jos, călcate în picioare  şi un zgomot uriaş care mă tulbura . Nu înţelegeam nimic din ce se petrecea. Am încercat să întreb dar lumea nu se oprea să spună nimic. Toţi erau îngroziţi şi am auzit un glas, de undeva care  striga  că se trage. Cum adică se trage? Nu înţelegeam  ce înseamnă. Nu puteam fugi că nu vedeam nimic, mergeam ţinându-mă de garduri şi de zidurile caselor, am ajuns pe la Grădina Icoanei şi de acolo s-a făcut linişte. Am crezut pentru moment că am avut o halucinaţie din pricina tratamentului ocular. M-am sprijinit de un zid căci  durerea de cap mă secera şi atunci s-a apropiat de mine o femeie, m-a susţinut de braţ şi m-a întrebat dacă am păţit ceva, dacă vin de la manifestaţie din centru. De la ea am aflat ce se întâmplase. Într-un final am ajuns acasă şi i-am spus mamei că se apropie sfârşitul. Eram doar un copil crescut cu urechea lipită de Europa Liberă, nepoata unui membru al Partidului Ţărănist( am publicat pe blog un mic portret al său) şi  ştiam istoria adevărată a României din ce îmi spusese Meme. Nu credeam nimic din manualul de istorie. Dar mai ştiam că trebuie să tac dacă vreau ca  ai mei să fie liberi. Aşa  am făcut. A urmat o noapte de groază. Deschideam fereastra şi auzeam un murmur care invada cerul întunecat, luminat la un moment dat de focuri de armă. Nu mai reuşeam să prindem Europa Liberă.
Ce regret azi este că nu am avut curajul atunci să mă duc în stradă, la Universitate, la Teatrul Naţional. M-am gândit că nu pot să o las pe mama singură.
 Joi 21 decembrie a fost pentru mine ziua în care a început o luptă fără egal cu….LIBERTATEA.  Dece?
Pe  22 decembrie după fuga familiei Ceauşescu şi eu şi mama ne întrebam, plângând de fericire ce vom face cu atâta libertate? Eu am ştiut ce să fac cu ea. Am respectat-o şi am luptat pentru ea, la nivel personal, fără să o pierd.
Azi sunt  specialist în comunicare şi blogger. Am trecut prin foarte multe, am construit cu greu ceva cu viaţa mea, pentru că mi-am păstrat libertatea. După 25 de ani, în această toamnă mi-a revenit gândul de a pleca din ţară, în cazul în care alegerile prezidenţiale ar fi confirmat sondajele din septembrie.
 Azi dl Klaus Iohannis, pe care l-am votat cu tot sufletul devine Preşedintele României.
 Când scriu acest text dl Preşedinte Ales al Românei se pregăteşte să depună jurământul. Dumnezeu să-l ajute şi să ajute această ţară. Îmi doresc să nu mai trăiesc iar sentimentul de a fugi din România. Sper!
Antoaneta Banu
21 decembrie 2014

joi, 18 decembrie 2014

MAGNIFICUL ERDOGAN

suesa foto www.frontpress.ro
Ales  președinte, Recep Tayyip Erdogan anunța o nouă eră pentru Turcia, care  după ziua de 14 decembrie 2014 a început cu o uriașă palmă dată democrației turce. În interviul  acordat la începutul lui 2014 publicației Financial Times Fethullah Gülen, liderul spiritual turc şi creatorul Mişcării Hizmet arăta  că a existat o profundă încredere, în ultimii 10 ani în politicienii aflaţi  la putere la Ankara. Gülen recunoştea că prin  politicile lui Erdogan, Turcia a fost considerată un exemplu de ţară prosperă şi democrată, având  la conducere  lideri musulmani. Gulen saluta eforturile de a pune capăt interferenței militare în politica internă după ani de lovituri de stat şi disfuncţii  politice, adăugând că reformele democratice în acest sens, au fost lăudate de către UE și susținute de  majoritatea turcilor. Dar opresiunea exercitată azi asupra anumitor  cetățeni turci pentru opiniile lor, subjugarea fără precedent a mass-media, a sistemul judiciar și a societatăţii civile  au dus la o decredibilizare a țării în fața lumii, singura cale de  restabilire a Turciei în interior şi în lume fiind respectarea  drepturilor universale ale omului, a statului de drept printr-o  guvernare responsabilă,susținea Gülen. El mai arată că democrația nu intră în conflict cu principiile islamice de guvernare și că obiectivele  Islamului sunt cel mai bine servite într-o democrație în care cetățenii  să participe la guvernare.” Acest lucru nu înseamnă o compromitere a credințele noastre”,spune liderul spiritual turc. Gulen a afirmat că  fundamentarea  puterii politice  în numele unei religii contrazice spiritul Islamului și când religia și politica sunt amestecate, toată lumea are de suferit. “Prin reînnoirea angajamentului nostru față de principiile democratice putem revigora exemplul pe care Turcia l-a oferit şi  care a devenit o sursă de inspirație pentru multe regiune în lume “, a concluzionat Gülen .




marți, 9 decembrie 2014

ANGELA MERKEL

sursa foto: www.aim.org


Azi am citit pe Le Figaro, ediția electronică un aricol dedicat dnei Angela Merkel.
Intitulat ” Angela Merkel: o popularitate care îi face pe alți conducători invidioși”, articolul prezinta cele cinci ”chei esențiale” ale popularității sale.
În ciuda celor peste nouă ani de când deține puterea în Germania, fiind realeasă în 2012, cu 97% voturi în fruntea Partidului său CDU, cancelarul Angela Merkel are toate șansele să câștige viitoarele alegeri din 2017.

1-DUPĂ 10 ANI DE MANDAT ESTE ÎN TOP

Recent sondajele publicate în Germania arată că 67% dintre germani susțin politicile dnei Merkel, iar publicația BILD scrie că 56% dintre germani doresc ca Angela Merkel să câștige și cel de al patrulea mandat în fruntea guvernului la alegerile federale din 2017. În Germania, după 1945, doar Helmut Khol a obținut patru mandate între 1982-1998.

2-ANGELA MERKEL-NU ARE NICI UN ADVERSAR PE MĂSURA

Președinte al CDU de 14 ani, ea a reușit să formeze "o alianță cu oamenii", iar în 2013 a construit o "mare coaliție" cu rivalul Social Democrat, o "căsătorie de conveniență "care îndeplinește dorințele a 53% din germani, potrivit unui studiu realizat de institutul Infratest-dimap


3-ESTE ÎN FRUNTEA CELE MAI PUTERNICE ECONOMII EUROPENE


Industria germană este în creștere, șomajul este de 6,6% fiind la ce a mai redusă cotă după 1990.

4-S-A IMPUS PE SCENA INTERNAȚIONALĂ

Revista Forbes a numit-o "cea mai puternică femeie din lume" în acest an, pentru a noua oară în unsprezece ani. În timp ce alți lideri europeni din Franța, Grecia, Spania, Marea Britanie și Italia - au fost măturați de criză, Merkel a rezistat. În plus, "Merkel are o prezență puternică pe plan internațional", în conflictul din Ucraina, aceasta devenind singurul interlocutor a Președintelui rus Vladimir Putin ", potrivit Tilman Mayer politolog de la Universitatea din Bonn, citat de AFP .

5-ANGELA MERKEL A CÂȘTIGAT AFECȚIUNEA NAȚIUNII GERMANE

Angela Merkel și-a construit imaginea de "mama națiunii", mereu calmă și ponderată. Dna Merkel este văzută în drumeții în Tirol, cu soțul său, mereu discretă, sau la cumpărături într-un supermarket ieftin, in centrul Berlinului.