vineri, 7 noiembrie 2014

ULTIMII BĂRBAȚI AI ROMÂNIEI



Pe zi ce trece îmi dau seama că am așteptări foarte mari de la oameni care nu pot și nu știu să ajungă MARI, care nu au în genele lor sămânța măreției.

Și ma refer cu precădere la bărbați. De la început vă spun că nu sunt o feministă, ba chiar mă plictisește toată înfoiala asta în pene cu puterea femeilor, etc. Poate e așa, poate nu. Așa că am avut așteptări mari în această campanie electorală, sperând că voi vedea confruntări între 2,3, 4 bărbați care vor să ajungă OAMENI DE STAT.

Fiecare candidat se crede cel mai puternic, dar stând doar în colțul lui de acțiune. Și mă gândesc de multe ori că România a avut bărbați mari, adevărați, care au împins țara spre progres, care au dorit evoluția, indiferent că au fost Regi, Politicieni, Funcționari sau Afaceriști. Forța lor nu a stat în puterea pumnului ci în cea a minții, a viziunii pe care au avut-o. Și mai ales a curajului de a se confrunta în bătălii mari, la propriu și la figurat. În fotografia pe care o vedeți este unul dintre ultimii bărbați ai României.



Vă invit să-l cunoașteți pe dl Gabriel Chirica. El este BUNICUL MEU. L-am cunoscut doar din amintirile lui Meme, bunica mea dragă și din frânturile de viață pe care mama mea le are din perioada când se bucura de tatăl ei.

Bunicul meu mi-a lăsat o moștenire mare și recunosc că sunt foarte bogată de pe urma lui. Mi-a dăruit sămânța ONOAREI, A CURAJULUI, A SPATELUI DREPT.
 Dl Gabriel Chirica s-a născut la Cernăuți pe 2 februarie 1878. Adică Bunicul a fost contemporan cu Eminescu, a trăit aerul regalității, s-a dezvoltat într-o perioadă superbă , La Belle Epoque, a trăit primul război mondial, MAREA UNIRE din 1918, a știut ce înseamnă Marea Criză, apoi s-a bucurat de anii de glorie ai țării, nu a fost de acord cu Carol al II-lea, nici cu Antonescu, dar a luptat cu toată forța lui împotriva bolșevicilor și a știut că 23 august 1944 înseamnă dezintegrarea României.


Bunicul meu a fost un om curajos. În timp ce toți cunoscuții, prietenii, vecinii se evacuau din calea rușilor, el a rămas neclintit în casă, sperând până în ultima clipă . Poate că marele defect al bunicului meu a fost acela de a visa preamult cu ochii deschiși. A fost un om care a trăit prin regalitate, a fost prietenul lui Constantin Tănase, iar la botezul mamei mele a venit special să-i cânte Maria Tănase. A fost membru al Partidului Țărănist iar cel mai bun prieten al său i-a fost Mihai Manoilescu, verișorul său, omul care a făcut parte din istoria României. Comuniștii nu l-au speriat, nici intimidat. Și nu l-au făcut să renunțe la EL ÎNSUȘI. În preajma alegerilor din 1946 bunicul meu era grav bolnav, dar cu toate acestea rușii l-au dus pe targă la Siguranță, să-l ancheteze. O noapte întreagă, mama și bunica l-au așteptat pe strada din fața clădiriri. O noapte întreagă l-au anchetat. 
 Care era vina lui? 

Bunicul meu a muncit toată viața  lui, a deținut monopolul tutunului și cerealelor pe zona Moldovei. Nu era bogat, dar era un om cu stare, cum se spunea. La 60 de ani a avut curajul și forța de a lua viața de la capăt, căsătorindu-se cu bunica mea, o femeie mai tânărăr decât el cu 30 de ani. Pe lângă cei cinci băieți din primul mariaj, Bunicul meu a avut curajul ca la 60 de ani să devină tată, încă o dată, mama mea fiind cel de al șaselea copil al său. Din păcate a fost atât de puțin alături de mama. Despre bunicul meu am atât de multe de povestit. Am dorit să vă prezint frânturi din ce a fost el. Azi este ziua lui.
Bunicul meu, dl Gabriel Chirica ....este unul dintre ultimii bărbați ai României.