sâmbătă, 28 mai 2016

CAND ERAM O CAPSUNA!

In copilarie, am decis ca eu nu pot sa fiu, mereu, tot timpul doar...eu. Asa ca, eram fie capsuna, fie scoica, fie un pepene rosu....fie o castana. Si  doar atat. Adica, imi alegeam "personajele" din perioada mai-octombrie. Dupa, nu mai exista nimic. Reveneam la...eu. Sfarsitul lunii mai era tumultuos. Se apropia vacanta de vara si in bucatarie se pregatea tortul cu multi capsuni.



 Tata pleca la piata spunandu-mi ca se duce sa cumpere toti capsunii. Mama era arhitectul acelui  tort. Se intampla, de cele mai multe ori sambata. Mama ajungea acasa, tarziu, dupa ore de garda in spital si dupa ce, o zi si o nopate stia doar de pacientii ei. Sambata, stateam pe fereastra camerie mele, uitandu-ma pe strada sa vad masina oprind in fata portii. Si pe la 5, pe seara, se intampla minunea. Mama,  intra pe usa obosita dar frumoasa si invaluita intr-un parfum unic de ....capsuni. Si incepea marele spectacol. Se pregatea tortul. Mancam atat de multi capsuni incat ma umpleam de bube, un fel de alergie. Dar nu conta. Mai presus de orice, erau capsunii. A doua zi, din cap pana in picioare eram plina de bube mici si roii iar tata imi spunea:" Arati ca o capsuna, pur si simplu". Ce conta.Mama imi dadea ceva un anti-alergenic, insotit de o felie de tort cu capsuni.  In dimineata asta, m-am trezit cu un dor urias dupa tortul din copilarie. 


Atunci nu contau calorii, dieta. Azi, prefer sa mor de foame dar sa nu trec de 55 de kg. Si totusi dorul e mult prea mare. Asa ca m-am gandit sa prepar singura un tort de capsuni, dar varianta dietetica. Fara crema, dar cu faina integrala amestecata cu cacao neagra, cu frisca facuta din iaurt natural trecut prin mixer cu zahar brun.



 Si cu muuuulti capsuni. Sigur, tortul mamei mele este unic. Si iata ce am reusit eu sa fac. Cine vrea reteta sa imi scrie pe facebook.

joi, 26 mai 2016

Men we Like: Cu sinceritate şi pasiune: Hope for A New Life




Şi cum a fost?
Cu sinceritate şi  pasiune……HOPE  FOR A NEW LIFE

Bucureşti, acest oraş în care ne sufocăm, zi de zi,  este clar un loc răvăşit şi tulburat. Şi peste toate crizele lui nervoase, se mai abate din când în când o boare de speranţă. Traducând, speranţa,  nu în mod special pentru o viaţă mai bună ci mai curând speranţa pentru a înţelege realitatea, aşa cum este ea şi mai ales cea care se petrece dincolo de malurile dâmboviţene şi care, fie că ne place sau nu, ne asimilează şi pe noi.  Pe 5 mai, unfinished s-a deschis la Bucureşti cu  expoziția de fotojurnalism World Press Photo 2016...(citeşte aici)